Comunicat pentru presă | INIMO – Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune

Arhiepiscopia Iașilor August 21, 2025

Evenimentul este organizat de Asociația „Glasul Vieții” și aduce împreună zeci de mii de oameni uniți de dorința de a sprijini copiii sărmani sau orfani din întreaga țară, ocrotiți de noi.

Așa cum bine știți, Asociația „Glasul Vieții” are în grijă, prin proiectul bursele „Grăuntele de Iubire”, 10.554 de copii sărmani ori orfani, pe care îi îmbracă pentru școală de trei ori pe an: la începutul anului școlar – Grăuntele de Muștar, de Învierea Domnului – Grăuntele de Lumină și de Nașterea Domnului Iisus Hristos – Grăuntele de Iubire.

Pe lângă aceasta, toți acești copii, alături de familiile lor – majoritatea cu mame singure sau cu mulți frați acasă – beneficiază de sprijin permanent pe tot parcursul anului, în funcție de nevoile lor și de posibilitățile noastre, mai ales acum, când oamenii sărmani trec printr-o criză materială dificilă, ca urmare a restricțiilor impuse de regimul de austeritate.

Participarea la INIMO reprezintă prilejul de a aduna forțe și suflete bune pentru ca fiecare dintre acești copii să aibă hăinuțe, încălțăminte, ghiozdan și toate cele necesare, astfel încât să poată păși fericiți, curați și demni pragul clasei la începutul acestui an școlar și, mai departe, în viață.

Donațiile din invitații sunt direcționate exclusiv către încălțămintea, hăinuțele, ghiozdanele și toate cele necesare pentru școală, fără de care copiii sărmani riscă abandonul școlar sau, mai grav, alunecarea spre cerșetorie ori infracționalitate, și nu către beneficii personale, fie ele și de imagine.

Sub deviza „Bucură-te și fă bine!”, zeci de mii de oameni cu suflet mare din Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Bacău, dar și din celelalte colțuri ale țării ori din Diaspora, sunt așteptați, alături de cei mai buni artiști ai momentului, să ofere șansa la educație celor 10.554 de copii sărmani ori orfani din cele mai sărace comunități ale Moldovei și nu numai.

Festivalul INIMO are în vedere și sprijinirea mamelor, copiilor și tinerilor din medii defavorizate, care vor beneficia de servicii medicale în cadrul Clinicii Veronica, primul spital socio-medical gratuit din România.

La eveniment sunt așteptați artiști de renume, precum: Andra, Smiley, Connect-R, Misha Miller, Antonia, Alex Velea, The Urs, Cedry2k, Direcția 5, Andra Gogan, Eva Timush și mulți alții. Ca de obicei, cei mici vor fi în centrul atenției, prin momente speciale pregătite de Planeta Clonuella și Coloricii, dar și prin activități interactive: face-painting, spații de joacă generoase, ateliere educaționale și jocuri sportive, pentru o experiență de neuitat.

Festivalul INIMO este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, cu sprijinul Consiliului Județean Iași și al tuturor instituțiilor de siguranță și ordine publică (Jandarmeria Iași, Poliția Locală Iași, Poliția Română – Secția de Poliție Iași, ISU Iași și Serviciul Rutier Iași).

Această ediție nu ar fi fost posibilă fără contribuția esențială a principalilor sponsori Migdalin – Amma și Profi, precum și fără sprijinul tradiționalilor parteneri de fapte bune: La Castel, Royal Town, Homico, Arca, Kosarom, Ouartz Matrix, Crevețeria Casa Pogor, Hotel Unirea, Cotnari, Bras, Heaven Solutions, Neo Kids, Palas Mall, Hotel Pleiada, Rebfruct, Cobyul, Fredy, Coșul cu pâini, Arena Compakt, IașiSting, Prime Advertising, TBI Bank, Blanca, Albrau, Antibiotice, Fiald, Cenit SRL, Charlotte, Elegance Outlet, Climatherm, Motiv Pizzerie, Merlin’s, Proiect Consulting, Hotel Ramada, Praxis, Atrium Garden, Mitropolit Residence, Akadika, Cake Expert, Petru, San Auto, Suzuki, Salubris, Yummi, Banca Comercială Română, Pufuleții Yummi, Domeniile Bohotin, Save Protection, Ius Serv, Bohemia, Agroilmar, Macromex, Bytex, AutoPadova, Restaurant Biutiful, Let’s Play.

Toți iubitorii faptelor bune sunt așteptați în inima orașului Iași, în Piața Palatului Culturii, pe 30-31 august, de la ora 17.00, pentru două zile de spectacol extraordinar alături de cei mai îndrăgiți artiști ai României.

Publicul se va bucura de activități dedicate întregii familii și, cel mai important, va putea sprijini copiii sărmani din lista celor 10.554 de grăuncioare de muștar.

Detalii suplimentare despre activitatea și misiunea Asociației „Glasul Vieții” și despre participarea la Festivalul INIMO pot fi consultate pe inimo.ro.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri